Deșeurile spațiale

Background image

Deșeurile spațiale sunt rezultatul neintenționat, de peste șase decenii, ale activităților spațiale ale omului și provine, în mare măsură, din descompuneri, explozii sau coliziuni ale celor aproximativ 8950 sateliți care au fost în orbită din 1957.

În prezent, ESA estimează că există peste 900 000 de obiecte, deșeurile mai mari de 1 cm în orbită in julul Pământului; orice impact cu un satelit funcțional poate provoca daune și este posibil să încheie misiunea.

Distrugerea sateliților individuali sau pierderea permanentă a orbitelor specifice datorită creșterii necontrolate a resturilor ar avea un efect devastator asupra activităților economice spațiale din Europa, în valoare directă de peste 8 miliarde €, afectând serious economia mondială.

În prezent, operatorii sateliților mondiali cheltuiesc 14 milioane € pentru manevre de evitare a impactului cu deșeurile, dar peste 99% dintre acestea sunt alarme false. Cu toate acestea, în următorii câțiva ani, comercializarea spațiului este pregătită să decoleze, iar „Space 4.0” înseamnă desfășurarea masivă a unor sateliți mici și constelații mari prin noii operatori comerciali. Acest lucru va genera câteva sute de mii de avertismente de coliziune în fiecare săptămână pentru operatorii de megaconstelații, de mult mai multe ori decât acum.

În cadrul activităților sale de siguranță spațială, ESA dorește să dezvolte tehnologii pentru avertismente automate de coliziune, pentru a furniza date orbitale foarte precise și pentru a diminua sau elimina deșeurile, pentru a deschide o afacere de valoare și o nouă oportunitate de creare de locuri de muncă pentru industria europeană, care va obține un avantaj competitiv pe piața mondială.

[ Download PDF ]

Science & Exploration

Explorare & Descoperire Explorarea sistemul nostru solar și dezvăluirea secretelor Universului

Știință
Background image
Explorare
Background image

Safety & Security

Monitorizare & Protejare Monitorizarea spațiului și protejarea mediului nostru planetar

Clima spațială
Background image
Obiecte din apropierea pământului
Background image
Deșeurile spațiale
Background image
Spațiu curat
Background image

Applications

Conectare & Beneficii Folosirea spațiului în beneficiul cetățenilor și pentru a face față viitoarelor provocări pe Pământ

Observarea pământului
Background image
Viitorul telecomunicațiilor
Background image
Viitorul navigării
Background image
Downstream
Background image

Enabling & Support

Proiectare & Utilizare A face spațiul accesibil și dezvoltarea tehnologiilor pentru viitor

Acces la spațiu
Background image
Operațiuni
Background image
Tehnologie
Background image
Activități de bază
Background image